Suntem fericiti ca avem un sustinator moral in jurnalistul Horia Deliu, este omul care ne „ridica” atunci cand mai avem un pic si ne prabusim, in efortul de a ne face auziti…
Atasam articolul ce spicuieste pe scurt cateva din reusitele asociatiei in acesti 20 de ani de activitate.
Mesagerul din 29 martie 2010- Trimitere
Mesagerul din 29 martie 2010 – articol
„ADMR, 20 ani de existenţă
Speranţe, zbateri, supărări, dar ”luminiţa” schimbării tot nu se întrezăreşte
(29 martie 2010)
… Parcă a fost ieri. Îmi amintesc perfect începuturile, deşi au trecut două decenii. Ei bine, în această lună se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Distroficilor Musculari din România, cu sediul la Vâlcele, sau pe scurt-ADMR. Împreună cu vehicul colaborator şi longevivul preşedinte dl. Stelian Schipor (în prezent purtător de cuvânt – la dorinţa sa – funcţia de conducere fiind ocupată de d-na Maria Teodorescu) am purces la evocarea istoriei zbuciumate a organizaţiei.
Apariţia acestei structuri imediat după Revoluţie a apărut ca o necesitate obiectivă, exprimând dorinţa numeroşilor pacienţi aflaţi în scaune cu rotile din întreaga ţară de a fi incluşi cu demnitate şi respect alături de semenii lor în noua societate care se făurea. Nu aşa cum stătuseră lucrurile în vechiul regim, ce îi igonorase şi marginalizase.
Grupul de iniţiativă
Ca atare, a apărut un grup de iniţiativă format din câţiva bolnavi inimoşi, de pildă Maria Molnar, Ioana Toderaşcu, dar şi unele cadre medicale ale Spitalului „Radu Horia” din Vâlcele, precum dr. Mihai Popescu, dr. Iulian Ionescu. Ei au înregistrat noua asociaţie la Tribunalul judeţean Covasna, obţinând astfel personalitate juridică, funcţionând şi cu avizul Ministerului Sănătăţii.
„Drumul parcurs nu a fost deloc uşor, apreciază cu obiectivitate dl. Stelian Schipor, privind la anii care au trecut. Mentalitatea majorităţii oamenilor nu s-a schimbat peste noapte, unele dintre vechile tare rămânând până astăzi. S-au depus eforturi considerabile din partea tuturor celor implicaţi în conducerea asociaţiei, dar şi a membrilor de rând. Să amintim doar câteva nume ale unor sufletişti ce au fost aproape de noi: dr. Adriana Ghişoiu, dr. Iulian Ionescu, ing. Iulian Loloiu, Daniel Colcer, Florinel Sfartz, Grigore Lungu, Steluţa Diaconu, Mihaela Nicolescu, Gheorghe Bratu. De-a lungul anilor s-au realizat o serie de contacte cu asociaţii din străinătate, am derulat programe împreună, s-au constituit filiale la Arad (preşedinte Mihai Fighir) şi la Iaşi, (preşedinte Gheorghe Fighir).
Privind înapoi cu…obiectivitate
Ne-am implicat activ în construirea liftului de la Spitalul de patologie neuromusculară „Dr. Radu Horia” – una dintre marile noastre doleanţe, pentru că înainte eram căraţi pe…braţe la etaj !!! De asemenea, am izbutit să achiziţionăm un imobil în staţiunea Vâlcele, unde să ne desfăşurăm activitatea în sezonul cald, dar care în prezent se degradează în interior din cauza frigului de peste iarnă. Nu mai vorbim de felurite dotări pe care le-am făcut. Să mai spunem că avem un mijloc de transport, pentru a nu da decât câteva exemple din cele realizate în decursul acestor 20 de ani.
Noua echipă aleasă la Adunarea Generală Anuală a ADMR ( în luna august anul trecut) are sarcina de a dezvolta noi programe pentru buna funcţionare a asociaţiei noastre.
Mulţumiri publice
Fiind la ceas de bilanţ aş propune Biroului Director, ca la vară să se organizeze la sediul central de la Vâlcele o Zi festivă dedicată în întregime acestui eveniment deosebit de important – două decenii de speranţe, zbateri, înfăptuiri.
În încheiere, în numele meu şi al colegilor cu care am muncit atâţia amar de ani, aducem mulţumiri publice tuturor celor care au fost alături de noi, contribuind la absolut tot ceea ce asociaţia a realizat. Vă mulţumim, dragi prieteni. La Mulţi Ani, ADMR!”
O tristă stare de fapt
Aşa este, au fost multe năzuinţe, încercări, realizări, dar şi insuccese, supărări în rândul membrilor asociaţiei. Starea lor de nemuluţumire ni se datorează nouă, societăţii civile, autorităţilor centrale şi locale, concetăţenilor valizi. Pentru că implicarea a fost prea palidă, adesea formală.
O spun ca unul care cunoşte foarte bine situaţia încă de la înfiinţarea ADMR şi a încercat să reflecteze în zeci de articole şi fotografii necazurile, adesea insurmontabile, ale acestor oameni greu încercaţi de soartă. Numai că indiferenţa, răutatea, lehamitea unor concetăţeni sunt încă prea puternice atunci când vine vorba de persoanele cu dizabilităţi.
Aşa că mult-dorita ”Luminiţă de la capătul tunelului” invocată mereu de guvernaţi, tot nu se zăreşte ori doar…pâlpâie (şi) pentru oamenii cu handicap. Iar dacă noi, cei sănătoşi, ne descurcăm de bine de rău, puneţi-vă măcar pentru o clipă în situaţia unui asistat, care în permanenţă (şi toată viaţa) este neajutorat, rămânând dependent de cineva, de un fotoliu rulant. Cert e că, asemenea vorbei străbune, „Sătulul nu-l crede pe flămând!” Respectiv, cel valid – pe suferind.
Vai şi amar…
Horia C. Deliu”
